oáspe (-péți),
s.m. –
1. Persoană care
primește găzduire. –
2. Musafir. – Var.
oaspete. Mr.
oaspe, megl.
oaspiț. Lat.
hospĕs, pl.
hospĭtes (Diez, I, 298; Pușcariu 1215; Candrea-Dens., 1275; REW 4197), cf. it., prov.
oste, v. fr.
ost (fr.
hôte), sp.
huésped, port.
hospede. Pentru
dubla der.
oaspe și
oaspete, cf.
om și sp.
sierpe și
serpiente. Der.
ospăta, vb. (a da mîncare; a mînca, a
petrece), mr.
ospetu, ospetare, care
ar putea proveni de
asemenea din lat.
hospĭtāre (Pușcariu 1231; Candrea-Dens., 1277; REW 4199; Tiktin); cf.
alb.
špëtoń „a
salva” (Philippide, II, 644);
ospătat, s.m. (birtaș, hangiu);
ospătătoare, s.f. (înv., hangiță);
ospătător, s.m. (hangiu, birtaș);
ospătărie, s.f. (cîrciumă,
birt);
ospătos, adj. (primitor);
ospătăreț, adj. (primitor);
prospăta (var.
împrospăta), vb. (Trans., a
invita), pare o confuzie locală a lui
ospăta cu
proaspăt, cf.
prospătură „mîncare
proaspătă” (după Pușcariu,
Dacor., III, 685 și REW 4199, din lat.
perhospĭtāre; după
Graur,
BL, V, 101 din
pre și
ospăta). – Cf.
ospăț.