oáră (óri),
s.f. –
1. (Înv.,
rar) Oră,
ceas. –
2. Dată. – Mr., megl.
oară. Lat.
hōra (Densusianu,
Hlr., 223; Pușcariu 1213; Candrea-Dens., 1270; REW 4176), cf.
alb.
herë (Philippide, II, 644), it., prov.
ora, fr.
heure, sp.,
port.
hora. Expresia
a-și veni în ori (Bucov., Trans.,
Banat, a-și
veni în
fire) pare să
aibă la
bază același cuvînt. – Der.
ao(a)re(a) (var.
ao(a)ri), adv. (înv., o dată; cînd), cu
a- adverbial, cf.
alb.
aherë.