oálă (oále),
s.f. –
1. Vas de
lut. –
2. Urcior,
chiup. –
3. (Înv.) Canal,
țeavă de scurgere. –
4. (Mold.) Olan,
țiglă. – Mr., megl.
oală, istr.
olę. Lat.
olla (Pușcariu 1212; Candrea-Dens., 1267; REW 6059), cf. it., cat., sp.
olla, prov.
ola. Sunetul
ll s-a
păstrat, probabil sub influența pl. (Tiktin; Byck-
Graur 31). – Der.
ol, s.n. (Mold., Trans., oală; canal), reconstituit după pl.
oale;
olan, s.n. (
țiglă; conductă);
olar, s.m. (producător de
oale), probabil din lat.
*ollārius (Pușcariu 1218; Candrea-Dens., 1269; REW 6060);
olărie, s.f. (atelier de
oale, magazin);
ulcea (var.
ulcică), s.f. (oală
mică,
urcior), pe care Candrea
îl derivă din lat.
*ollicella,
dar care
poate fi creație dim. interioară;
ulcelușe, s.f. (
bardacă). Cf.
ulcior. – Din
rom. provine
săs.
oulendekel „
capac de oală”, comp. cu germ.
Deckel.