númăr (-mére),
s.n. –
1. Cantitate de elemente de același
fel care
intră într-o înșiruire. –
2. Categorie gramaticală care se
opune sg.
pluralului. –
3. Cifră. –
4. Parte dintr-un
spectacol. Lat.
nŭmĕrus (Pușcariu 1203; Candrea-Dens., 1256; REW 5949), cf. it .
numero, prov., fr., cat.
nombre. – Der.
număra, vb. (a enumera, a calcula etc.), care
poate și el să reprezinte lat.
nŭmĕrāre (Pușcariu 1204; Candrea-Dens., 1257), cf. mr.
numir, megl.
numir, istr.
numer;
numărătoare, s.f. (înv.,
plată în numerar; calcul; enumerare);
numărător, s.n. (
abac; deîmpărțit);
numărătură, s.f. (înv., calcul);
nenumărat, adj. (în
număr infinit);
numeros, adj. (
mult, în cantitate
mare), format după lat.
numerosus;
număruș, s.n. (Trans., talisman);
prenumăra, vb. (a include într-un
număr sau într-o cantitate; refl., a se număra printre ..., a se
iscăli), după germ.
pränumerieren;
prenumerant, s.m. (înv.,
abonat, semnatar), din germ.
Pränumerant (Scriban).
Număra, vb. refl. (
Banat, a se numi),
indică o confuzie
curioasă cu
nume. Der. neol. (din fr.):
numeral, s.n.;
numerar, s.n.;
numerați(un)e, s.f.;
numeric, adj.;
numerota, vb.;
numerotator, s.n.;
supranumerar, adj., după fr.
surnuméraire. –
Alb.
numër ar putea proveni din
rom.