nimíc
adv. – Deloc. – Var.
nimica, nemic(ă), înv. Lat.
nemῑca (Diez, I, 276; Densusianu,
Hlr., 164; Pușcariu 1181; Candrea-Dens., 1094; REW 5885), cf. v. ven.
nemiga, v. fr.
nemie, it.
ne mica. În
limba veche,
păstrează sensul etimologic de „cîtuși de
puțin”;
nemica de arme nu s’au apucat, ce de fugă (Gr.
Ureche);
n-au mai rămas nemică verdeață (Dosoftei). Cf.
mică. Der.
nimic, s.n. (
bagatelă, micime, fleac);
nimici, vb. (a anihila, a
distruge, a suprima);
nimicitor, adj. (distrugător);
nimicnicie, s.f. (vanitate, nulitate);
nimiccie, s.f. (înv., nulitate).