necáz (necázuri),
s.n. –
1. Chin, dezgust, neplăcere. –
2. Ciudă,
supărare. –
3. Invidie. – Var. (Mold.)
năcaz. Sl.
nakazŭ „instrucție”, din
nakazati „a
pedepsi” (Miklosich,
Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 208), cf. bg.
năkaz „nenorocire”, sb.
nakaz „avorton”,
ceh.
nakaz „epidemie”. – Der.
necăji, vb. (a întrista, a mîhni; a se
supăra; a contraria, a înfuria);
necăjicios, adj. (irascibil);
necăjos, adj. (
rar, supărător).