mohór (mohóri),
s.m. – Părîng (Setaria glauca, Setaria viridis). Mag.
mohar (Cihac, II, 516; Gáldi,
Dict., 94), cf. sb., cr.
muhar, bg.
mohor (Conev 46). – Der.
mohorît, adj. (înv.,
roșu-
închis;
sumbru,
întunecat; întristat, melancolic), pentru culoarea
spicului;
mohorî, vb. (a întrista a
întuneca);
mohorală (var.
mohoreală), s.f. (obscuritate; neliniște, regret; monotonie);
mohorîu, adj. (înv.,
roșu-
închis);
mohorîți, vb. (înv., a vopsi în
roșu);
muhurel, adj. (cu
pielea brună).