mireásmă (mirésme),
s.f. –
1. Parfum,
miros bun. –
2. Aromă, substanță aromatică. – Var. (înv.)
mirizmă. Mr.
anurismă, megl.
mirizmă. Ngr. μύρισμα, în
parte prin intermediul sl.
mirizma. – Der.
miroznă (var.
miroasnă), s.f. (Mold., parfum), încrucișare a lui
mireasmă cu
miros;
miresmi (var.
înmiresmi, înmiresma), vb. (a parfuma). Cf.
mir, miros.