mîneá (mấn, mas),
vb. – A înnopta, a-și
petrece noaptea undeva. – Mr.
amîn, amas, amînare. Lat.
manēre (Densusianu,
Hlr., 193; Pușcariu, 1078; Candrea-Dens., 1128; REW 5296), cf.
alb.
mënoń (pare să provină din
rom.), it.
manere, prov.
maner, v. fr.
manoir, sp.
manir, port.
maer; cf.
rămînea. – Der.
mas, s.n. (acțiunea de a înnopta;
loc pentru înnoptat), mr.
mas (după Pușcariu 1079 și Candrea-Dens., 1129,
direct din lat.
mansum).