mîine
adv. –
Ziua imediat următoare. – Var. (Mold., Trans.)
mîne. Mr.
mîne, megl.
mǫini, istr.
măre. Lat.
mānĕ (Diez, I, 261; Pușcariu 1083; Candrea-Dens., 1116; REW 5294), cf. it.
(di)mani, prov.
(da)man fr.
(de)main. Rezultatul normal este
mîine, cf.
c(î)ne, pî(i)ne. Infixul vocalic se întîlnește și în it., unde,
fără îndoială, reprezintă o evoluție diferită,
poate o fază de tranziție a evoluției de la
a la
e (Rohlfs,
Gram., 87): v. genov.
graindi (
mare),
cristiain „
creștin”
față de genov.
ken „cîine”,
men „
mînă”, ca și abruz.
maina „
mînă”,
kambaina „
clopot” (Rohlfs,
Gram., 91). – Comp.
mînezi, adv. (
Banat, Trans.,
ziua următoare);
poimîine (mr.
păimîne, megl.
poimoni), adv. (după mîine), cu
poi ‹ lat.
post, cf.
păi, apoi și it.
posdomani.