máre
adj. –
1. De vîrstă
majoră. –
2. Cu dimensiuni și proporții însemnate. –
3. Însemnat, notabil, de
categorie socială ridicată. –
4. (S.m.)
Om de
vază,
persoană remarcabilă. – Mr.
mare, megl.
mari, istr.
mǫre. Lat.
mās, mărem „mascul” (Diez; Miklosich,
Rum. Unters., II, 23; Pușcariu 1027; Candrea-Dens., 1048; Tiktin; Candrea; Rosetti, I, 169). Schimbarea de sens a
fost explicată de Tiktin, printr-o încrucișare,
puțin probabilă, cu
magnus; și de Bourciez 180 prin
faptul că masculul e în
general mai
mare ca femela. Mai probabil, trebuie să se
pornească de la confuzia normală
între mare ca vîrstă și
mare ca dimensiune, specifică în toate idiomurile, cf.
s-a făcut mare (a
crescut sau s-a
făcut bărbat).
Fără îndoială, această der. a
fost respinsă de REW 5231, cf. Philippide, II, 720. Alte explicații sînt și mai
puțin convingătoare: dintr-un cuvînt anterior lat.,
pus în legătură cu v. irlandez
már (Meyer,
Alb. St., IV, 83); de origine celtică (Sköld,
IF, XLIII, 188); din v. germ.
mari (Scriban); sau din lat.
mare „
mare” (Spitzer,
Mitt. Wien., I, 294; G. Bonfante,
Il problema dell’ aggettivo e il rom. mare, în
Boll. Istituto di Linque estere, Genova, V, 3-9). Der.
măreț, adj. (superb, mîndru; maiestuos, impunător,
grandios), pentru a
cărui der. cf. Densusianu,
GS, II, 9 (după Pușcariu 1027, dintr-un lat. *
maricius, mai
puțin probabil cu suf.
rom.
-eț);
măreție, s.f. (maiestuozitate, splendoare; mîndrie);
mări, vb. (a
face mare; a augmenta, a
crește; a glorifica);
mărie, s.f. (înv., mărime; Alteță, Maiestate);
mărime, s.f. (amplitudine; dimensiune; importanță; cantitate;
persoană importantă);
mărire, s.f. (
creștere; dezvoltare;
om de
vază);
preamări, vb. (a
înălța, a glorifica);
măros, adj. (Trans., trufaș). Comp.
maimare, s.m. (căpetenie,
șef), cf. Candrea-Dens., 1048 (după părerea echivocă a lui
Pascu,
Beiträge, 17, din ngr. μαϊμάρης „
arhitect”, cf.
maimar);
maimărie, s.f. (demnitate, preeminență);
mărinimos, adj. (
generos),
compus artificial după lat.
magnanimus;
mărinimie, s.f. (generozitate).