lung (lúngă),
adj. –
1. întins în lungime. –
2. (Adv.) În
mod lung. –
3. (S.n.) Lungime, longitudine. – Mr.
lungu, megl., istr.
lung. Lat.
lǒngus (Pușcariu 998; Candrea-Dens., 1022; REW 5119), cf. it.
lungo, prov.
lunc, fr.
long, sp.
luengo, port.
longo. Cf.
lîngă. Der.
lungan, s.m. (zăplan; vlăjgan);
lungăreț (var.
lungueț), adj. (prelung);
lungi, vb. (a întinde; a prelungi, a
continua; a se trînti la pămînt, a se
culca);
lungime, s.f. (întindere, durată, longitudine), cu suf. -
ime (
ipoteza unui lat. *
lǒngῑmen, Meyer,
Alb. St., IV, 81, nu este necesară);
lungiș, adv. (în lungime);
lungitură, s.f. (înv., lungime);
(în)delung, adv. (
mult timp);
(în)delunga (var.
(în)delungi), vb. (înv., a separa; a
lungi; a amîna, a tărăgăna);
delungat, adj. (lung, îndepărtat);
îndelungareț, adj. (înv., durabil, trainic; îndelungat, rebel);
prelung, adj. (lung,
întins;
continuu; adv., pe
îndelete), cu pref.
pre- sau, după alții, din lat.
perlǒngus (Pușcariu, 1372; Candrea-Dens., 1025; REW 6416; Candrea), cf. mr.
spirlungu;
prelungi, vb. (a
lungi, a
mări; refl., a se
continua);
prelungitor, s.n. (
fir care prelungește);
pelungoasă, s.f. (
iederă, Glechoma hederacea), în
loc de *
prelungoasă (Tiktin).