léu (léi),
s.m. –
1. Animal. –
2. Monedă romînească. Circula cu acest
nume în
sec. XVII, cînd valora 120 de
bani. Lat.
lĕo,
împrumut cult, probabil din
sec. XVII. Der. nemijlocită din lat. (Pușcariu 968;
Pascu, I, 107; Diculescu,
Elementele, 427) nu pare posibilă fonetic (
lĕo ar fi
dat *
ieu, ca
lĕporem ›
iepure). Nu e
sigur,
așa cum consideră Diculescu și Scriban, că
Lăune ar fi reprezentantul
cazului oblic, cf.
lăun. Cu atît mai
puțin este probabilă der. din sl.
livŭ (Conev 56). Sensul al doilea este o
traducere din tc.
arslanli „
leu” și „
piastru” (Tiktin). – Der.
leoaie, s.f. (înv.,
leona) pe care Pușcariu 966
îl derivă din lat. *
lĕonia, este tot echivocă;
leoaică, s.f.;
leiță, s.f. (înv., leoaică). – Din
rom. pare să provină rut.
lew (Miklosich,
Wander., 17).