lemn (lémne),
s.n. –
1. Buștean. –
2. Arbore. –
3. Trunchi, buturugă,
ciot. –
4. Surcea,
țandără, retezătură. –
5. Vreascuri, trunchiuri (de
foc). –
6. (Înv.)
Crucea lui Iisus. –
7. (
Rar)
Coșciug, sicriu. – Mr.
lemnu, megl.
lemu, istr.
lęmnę. Lat.
lĭgnum (Pușcariu 963; Candrea-Dens., 976; REW 5034;
DAR), cf. it.
legno, sp.
leño,
port.
lenho. Sensul de „
arbore” există și în lat. tîrzie și în it.; explicarea
acestui sens prin influența sl.
drĕvo (Șeineanu,
Semasiol., 80; Rosetti, III, 99) este lipsită de fundament. Der.
lemnuș, s.n. (bețișor de
tac sau pușcoci de
copil, întinzător al
ferăstrăului de
mînă;
scoarță folosită
drept colorant; Trans., fosfor);
lemnușcă, s.f. (
plantă, Lythrum salicaria);
lemnos, adj. (de
lemn,
tare), cu suf. -
os (după Pușcariu 965; Candrea-Dens., 978; REW 5033 și
DAR, din lat.
lĭgnōsus, cf. mr.
limnos);
lemnoasă, s.f. (varietate de
struguri);
lemniu, adj. (culoarea
lemnului crud);
lemnie, s.f. (
plantă, Lythrum salicaria);
lemnar, s.n. ( tăietor de
lemne; tocător;
daltă), cu suf. -
ar (după REW 5032 și
DAR, din lat.
lĭgnārium);
lemnar, s.m. (
dulgher, tîmplar), cu același suf. (după Pușcariu 964; Candrea-Dens., 977 și
DAR, din lat.
lĭgnārius, cf. mr.
limnar);
lemnăreasă, s.f. (
nevasta dulgherului);
lemnărie, s.f. (tîmplărie, depozit de
lemne;
cherestea,
lemne de construcție);
lemnărit, s.n. (meșteșugul lemnarului; impozit pe
dreptul de a
tăia lemne);
lemnamă, s.f. (mulțime de
lemne), care pare să reproducă lat.
lĭgnamen (
DAR), se folosește în
Banat;
lemnet, s.n. (Olt.,
Banat, lemnărie,
lemne multe), cu suf. -
et;
lemnitură, s.f. (Trans., armătură care susține
galeria unei
mine);
înlemni (var.
lemni), vb. (a înțepeni, a
ajunge țeapăn; a rămîne stupefiat, a rămîne paf);
lemnoșa (var.
lemnoși), vb. refl. (a se
face fibros). – Cf.
untdelemn.