láie (lắi),
s.f. –
1. Haită de cîini, mulțime de cîini. –
2. Șleahtă,
ceată, hărmălaie. –
3. Șatră sau
grup de
țigani care
umblă sau
trăiesc împreună. Sl., cf.
ceh.
laje, rut.,
pol.
łaje „
haită”, din sl. (sb.)
lajati „a
lătra” (Cihac, II, 164; Tiktin;
DAR). – Der.
lăieș, s.m. (
țigan nomad);
lăieț, s.m. (
țigan nomad; turnător în metal), rezultat dintr-o confuzie a cuvîntului anterior cu bg.
lĕec „topitor, turnător”, de la
leja „a
topi, a
turna”;
lăețesc, adj. (țigănesc);
lăețească, s.f. (
dans țigănesc);
lainic, adj. (nomad, vagabond, hoinar), cu suf. -
nic (după Cihac, din mag.
lajha „leneș”, slov.
lajnati „a
umbla cîntînd la
vioară”; după
DAR, în legătură cu rut.
lan „leneș”; cf.
Iordan,
BF, IX, 147);
lăinici, vb. (a
rătăci, a hoinări);
lăinicie, s.f. (
lene).