lái (láie),
adj. –
1. Sur, brumăriu, gri. –
2. De culoare închisă,
negru. – Var.
lău. Mr.
laiu „
negru”. Origine necunoscută. Explicațiile încercate pînă
acum nu
par suficiente. A
fost considerat ca provenind din
alb.
ljaj „roșcat,
blond-auriu” (P. Papahagi,
Jb., XII, 103), care
ar putea reprezenta lat.
flavus;
dar, pe
lîngă dificultățile fonetice și semantice, nu există
alt ex. de cuvînt lat. intrat în
rom. prin intermediul
alb. După
Pascu,
Beiträge, 35 și
Pascu, I, 71
stă în
locul lui *
gălai, din lat.
galla „
gogoașă de
ristic”. Der., din gr. λάγειος „iepuraș” (Diculescu,
Elementele, 440), este
foarte neverosimilă. După Pușcariu,
Dacor., V, 547-50 și
DAR, din lat.
labes, „
pată”, explicație
puțin probabilă, deoarece în lat. acest sens este secundar (
labes aparține aceleiași
familii cu
labor), și că în
rom. sensul de „
negru” este secundar (
lai este culoarea gri natural a anumitor tipuri de
lînă sau culoarea
neagră amestecată cu
alb sau
cărunt). Anterior indoeurop., după Lahovary 332.
Dacă se ține
cont de
faptul că acest cuvînt se aplică numai la
lînă, și că
indică o culoare naturală,
așa cum rezultă de la spălarea
lînii (cf. fr.
écru, sp.
crudo, care de
asemeni a
ajuns să
indice o culoare), ne-
am putea gîndi la verbul
la „a
spăla”;
dar der. nu este
clară, și rămîne neexplicată relația obscură cu
bălăi. Cf.
lăun. Din
rom. provin ngr. λάίους (Murnu,
Lehnw., 30), probabil
alb.
ljaj (Tiktin;
DAR), sb.
laja, slov.
laja, lajka,
ceh.
lajka, rut.
ljajistyi (Candrea,
Elemente, 408).