împreúnă
adv. – La un
loc, laolaltă. – Var. (înv.)
preună. Megl.
priună. De la
un, prin intermediul compunerii
preună (cf. sp.
en uno). După Philippide,
Principii, 92, de la o
compunere lat. *
in per una. A circulat și în
trecut (
sec. XVI-XVII) cu
formele depreună, indepreună, adepreuna. – Der.
împreuna, vb. (a
uni, a
aduna, a strînge la un
loc; a
amesteca, a
lega, a
asocia; înv., a
primi; refl., a se însoți, a
face companie; refl., a se împerechea, a
face actul sexual);
împreunăciune, s.f. (înv.,
act sexual);
împreunătură, s.f. (conjuncție; articulație);
împreunător, adj. (care împreunează);
neîmpreunare, s.f. (separație);
despreuna, vb. (a separa, a despărți).