húci (húciuri),
s.n. –
Pădure mică, crîng. – Var.
hîci, hîngî, higi, hugi. Sl., cf. rut.
hušča „desiș”,
ceh.
hustý, sb., cr.
gušta „tufiș” (Cihac, II, 134;
DAR; Scriban). – Der.
hugeac, s.n. (crîng), din rut.
huščak „
bălării, hățiș” (
DAR);
hăciugă, s.f. (desiș de
pădure), cf. rut.
hadžuga (Candrea);
hălăciugă, s.f. (
bălării, tufișuri), cu
l expresiv. Din același etimon, rut.
hušča „desiș” provine „huște” (var.
huști, hoște, hoce), s.f. pl. (resturi de tărîțe, după prepararea
borșului);
iar de la această ultimă var. s-a refăcut un
nou sing.,
huc, s.n. (Trans., Mold., resturi, reziduuri,
gunoi), cf.
hucărie, s.f. (
bucățele,
obiecte mărunțite). Cf. Drăganu,
Dacor., III, 705.