gúră (gúri),
s.f. –
1. Cavitate din
partea anterioară și inferioară a
capului omului și
animalelor. –
2. Îmbucătură, înghițitură. –
3. Deschizătură prin care (se)
intră sau (se)
iese (ceva). –
4. Strîmtoare,
chei,
pas. –
5. Gaură, orificiu. –
6. Gît, gîtlej. –
7. Deschizătură,
ochi. –
8. Margine,
mal,
vad. –
9. Decolteu, răscroială. –
10. Parte a unui rîu,
fluviu pe care acesta își
varsă apele. –
11. La războiul de
țesut,
parte de
început a pînzei. –
12. Lamă, tăiș,
buză. –
13. Ansamblul frînghiilor care asigură echilibrul
zmeului. –
14. Organ al vorbirii. –
15. Strigăt, țipăt. –
16. Ceartă,
harță. –
17. Vorbă, cuvînt, declarație. –
18. Buză. –
19. Organ prin care se alimentează. –
20. Persoană care trebuie întreținută. – Mr., megl.
gură, istr.
gurę. Lat.
gūla (Pușcariu 745; Candrea-Dens., 772; REW 3910;
DAR), cf. it., prov., cat., sp.
gola (mil.
gora), fr.
gueule.
Cea mai
mare parte a sensurilor sale
coincid cu
cele ale lui
bucca, și sînt
proprii limbilor romanice. Cf. lat. med.
gula Augusti „initium mensis Augusti”, pe care Bréal,
Mél. Soc. Ling., XI (1900), 360
îl interpretează
drept „vigilia Augusti”,
deși este
vorba fără îndoială de sensul lui
gula „intrare”. Der.
guriță, s.f. (dim. al lui gură;
sărutare);
guraliv (var.
guraliu), adj. (vorbăreț), cu suf. -
liu și cu
schimbare de suf. ca în
sglobiu, bețiv, grijuliu, etc. (după Pușcariu,
Dacor., VII, 468 și
DAR, de la
gură încrucișat cu bg.
govorliv, opinie adoptată de
Graur,
BL, III, 107, care adaugă, pentru a-l explica pe
a din
rom., altă încrucișare cu bg.
mălčaliv „taciturn”);
guri, vb. (a
începe țesătura, învîrtind urzeala
sulului de la război);
guritor (var.
gurar), s.m. (bețișor cu care se fixează urzeala pe
sul);
gurar, s.m. (muncitor care
păzește intrarea unei
mine);
gurar, s.n. (aftă, spuzeală la
colțul gurii);
gureș, adj. (vorbăreț, palavragiu);
gureșie, s.f. (vorbărie);
guran, s.m. (
șalău, Lucioperca sandra);
gurilățel, adj. (Bucov., cu gura
mare);
gură-cască, s.m. (
prost, nătăfleț). – Din
rom. provine bg.
gura „gura-
leului,
plantă ornamentală”, în
rom.
gura-leului (Capidan,
Raporturile, 219).