furá (fúr, furát),
vb. –
1. A-și însuși pe
ascuns sau cu forța un lucru care aparține alcuiva, a
hoți, a jefui. –
2. A fermeca, a
vrăji, a
fascina. –
3. A
răpi. –
4. A se
strecura, a se prelinge. – Mr., megl., istr.
fur. Lat.
fūrāre (Pușcariu 677, Candrea-Dens., 690; REW 3591;
DAR), cf. it.
furare, prov.
furar, Cf.
fur, furt. Der.
furat, s.n. (
faptul de a
fura, hoție, îndeletnicire a
hoților);
furător, adj. (care te
fură, seducător, răpitor);
furătură, s.f. (hoție,
furat);
furăciune, s.f. (Basar.,
furt, hoție);
furgăsi, vb. (a
șterpeli),
compunere hazlie de la
fura și
găsi;
furlua, vb. (a
șterpeli),
compunere hazlie cu
lua;
furgăseală, s.f. (
furat);
furiș, adv. (pe
ascuns,
tiptil; adj., clandestin);
furișa, vb. (a se
strecura pe nesimțite). – Din
rom. provine
săs.
furisch.