frîu (-îne),
s.n. – Totalitatea
curelelor care se
pun pe
capul și la
gura unui
cal pentru a-l
putea mîna. Mr.
frănu, fărnu, megl.
frǫn. Lat.
frēnum (Pușcariu 655; Candrea-Dens., 652; REW 3496; Philippide, II, 643;
DAR), cf.
alb.
frë (pl.
freni), it., sp.
freno, fr.
frein, prov., cat.
fre,
port.
freo. Pl. (înv.)
frînă (
sec. XVI),
sună și
frîie și
frîuri. Tratamentul lui
n este neclar, cf. și
brîu, pl.
brîne și
grîu, pl.
grîne. Der.
frînă (-ne), s.f. (frîu), refăcut după pl., pe
baza fr.
frein;
frînar, s.n. (muncitor feroviar care manevrează frîna de
mînă);
înfrîna (var.
frina), vb. (a pune frînă; a încetini, a modera; a se reține, a se
domina);
neînfrînat, adj. (care nu se înfrînează);
înfrînător, adj. (moderat);
desfrîna, vb. (a se
destrăbăla; a
corupe; a vicia; a se prostitua). După Pușcariu 943, Candrea-Dens., 654 și REW 4411
înfrîna reprezintă un lat. *
infrēnāre.