frig (fríguri),
s.n. –
1. Temperatură scăzută care dă senzația de
rece. –
2. (Pl.) Febră. – Mr., megl.
frig. Lat.
frῑgus (Pușcariu 649; Candrea-Dens., 640; REW 35315;
DAR), cf. sard.
fríus (Wagner 112), v. it.
frigo (Battisti, III, 178). Pentru semantismul cuvîntului la pl.,
atestat încă din lat. pop. cf. Densusianu,
Hlr., 190. Der.
frigor, s.m. (
plantă, Erythraea centarium), numită astfel datorită folosirii ei în medicina populară;
friguros, adj. (
rece; care se încălzește
greu), care
ar putea reprezenta de
asemenea în
mod direct lat.
frῑgorōsus (Pușcariu 651; Candrea-Dens., 641;
DAR), cf. sard.
frigorosu, fr.
frileux;
înfrigoșa, vb. (
rar, a
răci);
înfrigurat, adj. (febril, cu
călduri; care tremură, înfiorat; febril,
grăbit), al
cărui ultim sens este
împrumut din fr.
fébrile, cf. montanesul
afrigolado.