frecá (fréc, frecát),
vb. –
1. A
mișca forțat un
corp pe
suprafața altui corp. –
2. A
șterge, a curăța. –
3. A frecționa. –
4. A
bate, a ciomăgi. –
5. A examina, a
cerceta, a iscodi. – Mr.
frec,
fricare, megl.
frec, fricari. Lat.
frĭcāre (Pușcariu 647; Candrea-Dens., 637; REW 3501; Philippide, II, 643;
DAR), cf.
alb.
fërkoń, it.
fregare, fr.
frayer, prov., cat., sp.,
port.
fregar. Der.
frecător, adj. (care
freacă);
frecător, s.n. (spălător, chiuvetă);
frecătură, s.f. (frecare;
loc care
poartă urma unei frecări;
mustrare, dojană);
frecuș, s.n. (frecare;
mustrare, dojană);
frecăței, s.m. pl. (tăiței; răzuire,
radere);
frecătoare, s.f. (cîrpă de
șters; înv.,
pieptene, instrument de tortură; în tipografie, rulou care întinde cerneala);
frecuciu, s.n. (
loc unde
peștii își
depun icrele);
frichini, vb. (vulg., a
sîcîi, a
deranja, a plictisi);
frichineală, s.f. (vulg., frecare; sîcîială).