fluturá (flútur, fluturát),
vb. –
1. A zburătăci, a
roi. –
2. A fîlfîi, a se legăna în
văzduh. –
3. A
mișca, a clătina. –
4. (Înv.) A înnebuni. –
5. (
Rar) A
fluiera. – Mr.
flutur, fluturare. Creație expresivă, care reprezintă
ideea de
zbor clătinat, ca cel al fluturelui, cf.
fil, ca și arab.
furfûr, germ.
Fleder-,
Flitter, it.
flùtola (Battisti, III, 1661), it.
farfalla, prov.
parpaillot, și de
asemenea sp.
farfullar, refunfuñar. Nu se
poate stabili
dacă, în
rom. der. verbal este anterior sau posterior lui
fluture (mr.
f(l)itur(ă), flutur, frutur), s.m. (insectă cu
corpul alungit și
patru aripi de culori diferite; samară; paietă,
bob de metal strălucitor); vb. s-a format, mai probabil
direct pe
baza expresiei imitative *
fîltura, cu suf. de
asemenea expresiv
-ura, cf.
gudura, scutura, scăpăra, vîntura. Mai
puțin probabilă este der.
directă din lat., care a
fost propusă adesea, plecîndu-se de la corespondența cu
alb.
fljuturoń „a zburătăci”,
fljuturë, frutul „fluture” (
cuvinte care
par der. din
rom.) și it.
fiutola „fluture de
noapte” (
poate în
loc de
frottola). Totuși, s-au menționat ca etimoane posibile lat. *
fluctulāre „a fluctua” (Diez, II, 22; Meyer 100; REW 3384;
DAR; Rosetti, I, 167; cf. în
contra Graur,
BL, V, 98),în care tratamentul lui
ct ar fi
greu de explicat; sau lat. *
flutulāre, de la
flutāre „a
pluti” (Candrea,
Rom., XXXI, 310; Candrea,
Éléments, 96; Candrea-Dens., 610; Pușcariu 626; cf. Densusianu,
GS, II, 321) a
cărui soluție
ar fi posibilă,
dacă nu
ar fi atît de evidentă apartenența la
familia expresivă, cu toți der.
săi. Scriban,
Archiva, XLI, 48, propunea o origine gepidică; numai
Iordan,
BF, II, 170,
admite origine expresivă. Der.
fluștura, vb. (a fîlfîi, a se legăna în
văzduh; a se clătina; a agita, a
mișca; a
fluiera), cu infix expresiv, ca în
flișc;
flu(ș)turatic, adj. (ușuratic, neserios; frivol, inconstant; nebun,
țicnit), pentru al
cărui ultim sens, astăzi înv., cf. sp.
chiflado;
fluturaș, s.m. (dim. al lui
fluture; paietă);
înflutura, vb. (a împodobi cu paiete). După Pușcariu,
Dacor., IV, 683,
fluștura ar fi un der. din lat. *
floscalia „
pleavă”, de la
floscŭlus,
ipoteză imposibilă din toate
punctele de
vedere. – Din
rom. provin
alb.
fljuturoń „a zburătăci”,
fljuturë „fluture”, bg.
flutur, flotore „paietă” (Capidan,
Raporturile, 221), cu var.
furtúlki, luturka (Bernard 43), și ngr. φλετουράω „a
sări”, φουλτράω „a zbura”.