fiér (fiáre),
s.n. –
1. Element chimic, metal
greu, de culoare cenușie care se folosește pe
scară largă în industrie. –
2. Semn făcut cu metalul înroșit. –
3. Vîrf de
lance sau de
săgeată. –
4. (Pl.)
Fiare,
lanțuri. – Mr.
h’eru, megl.
ier, ir, fl’er. Lat.
ferrum (Pușcariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262;
DAR), cf. it.,
port.
ferro, fr., prov.
fer, sp.
hierro). După Pîrvan, metalul a
fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750
înainte de
era creștină. Der.
fierar, s.m. (muncitor care se îndeletnicește cu prelucrarea
fierului), mr.
hirar, megl.
ierar (după Pușcariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 și
DAR, din lat.
ferrarius, cf. it. din
sud ferraru, sp.
herrero);
fierărie, s.f. (atelier în care se prelucrează
fierul; magazin unde se vînd
obiecte din fier; înv., taxă pe
obiectele din fier importate);
fierăriță, s.f. (
nevastă de fierar);
fierătaie, s.f. (instrumente de fier), care după Candrea-Dens., 585 și
DAR reprezintă un lat.
*ferratalia, cf.
port.
ferratalha;
fieros, adj., formație neol.;
fierotină, s.f. (
Banat, Olt., fier
vechi);
înfiera, vb. (a
marca cu
fierul roșu; a stigmatiza;
rar, a
fereca);
înfierător, adj. (care stigmatizează);
înfierătură, s.f. (dezonorare).