drége (drég, drés),
vb. –
1. (Înv.) A
conduce, a călăuzi. –
2. A pune în
mișcare. –
3. A pregăti, a
aranja, a orîndui. –
4. A repara, a
îndrepta. –
5. A condimenta, a asezona, a găti. –
6. A
aranja, a farda, a sulemeni. –
7. A
îndrepta, a îmbunătăți, a
corecta. –
8. (Înv.) A
turna vin, a
umple paharele. – Var. (înv.)
direge. Mr.
ndreg, ndreadzire, megl.
(a)ndireg. Lat.
dirĭgĕre „a
conduce”, care se folosea și în
forma dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Pușcariu 548; Candrea-Dens., 512), cf.
alb.
dërgoń (Philippide, II, 640), cat.
adergar. – Der.
dregător (var. înv.
diregător), s.m. (demnitar la
curtea domnitorului,
înalt funcționar);
d(i)regătorie, s.f. (funcția, demnitatea de dregător);
dregătorime, s.f. (
clasa dregătorilor);
dregătoresc, adj. (oficial);
dires, s.n. (înv., document oficial, scriitură
autentică; Mold., mîncare gătită, condiment);
dres, s.n. (înv.,
ordine, funcție;
suliman, fard;
aranjare, reparare);
dresătură, s.f. (înv., reparare; Trans., acțiunea de a îngrășa pămîntul cu bălegar).