domn (dómni),
s.m. –
1. Titlu oficial al domnitorilor
Țării Românești și Moldovei. –
2. Nume dat lui
Dumnezeu. –
3. Termen de politețe pentru un
bărbat în
general. – Mr., istr.
domnu, megl.
dom(n). Lat.
dǒm(ĭ)nus (Diez, I, 157; Cihac, I, 80; Pușcariu 541; Candrea-Dens., 565; REW 2741), cf. it.
donno, prov.
dom, v. fr.
dam(p), sp.
don, dueño,
port.
dom. Cu sensurile 1 și 2 are vocativul
Doamne (‹ lat.
Dǒmĭne); pentru sensul 3 se folosește vocativul
domnule. Domnii sau domnitorii se
bucurau de prerogativele suveranilor; prin urmare se
cuvine să
traducem cuvintele derivate prin
termeni care în
mod firesc se aplică
ideii de regalitate (
domnie „demnitate de
Domn” etc.). – Der.
doamnă, s.f. (
titlu dat soției domnitorului;
termen de politețe în
general pentru o
femeie), care reprezintă
fără îndoială lat.
dǒm(ĭ)na (Diez, I, 157; Pușcariu 537; REW 2733);
domnesc, adj. (care aparține
domnului);
domni, vb. (a
conduce o
țară, un principat ca
domn; a stăpîni; a se
adresa cu
titlul de
Domn);
domnie, s.f. (demnitate de
Domn;
timpul cît se
află un
Domn la conducerea
țării; regiune stăpînită de un
Domn;
Curte;
termen de politețe, cu
formele reduse dumneata ‹
domnia-ta, dumnealui, domneavoastră, dumnealor);
domnișoară, s.f. (
termen de politețe pentru o
fată);
domnișor, s.m. (
fiu de domnitor;
prinț tînăr;
fiu al stăpînului);
domniță, s.f. (fiică de domnitor; prințesă tînără);
domnitor, s.m. (domnitor). Cf.
domina, duminică.