drac (dráci),
s.m. –
1. Demon,
diavol,
spirit malign. –
2. Diavol, imprecație adresată în special
copiilor. –
3. Diavol, imprecație în
general. –
4. Joc de
copii, care se împart în
două grupuri, unul reprezentînd
oastea diavolilor, celălalt al
îngerilor. – Mr.
dracu, darac, megl.
drac, istr.
drocu. Lat.
dracu „dragon” probabil cu
forma *
dracus, cf. ngr. δράϰος,
alb.
drek (Cihac, II, 81; Pușcariu 547; Candrea-Dens., 510; REW 2759). În
latina religioasă a
ajuns să însemne „
demon”; cf. CIL,
VIII, 15247 și Suidas: „In Hiobo diabolus
draco dicitir”. Pentru der.
directă de la nominativ, cf.
cap, om, șarpe, etc. Der.
drăcărie, s.f. (drăcie, ștrengărie; vrăjitorie, magie);
drăcesc, adj. (demonic, diavolesc);
drăcie, s.f. (acțiune diabolică; fărădelege, răutate; ștrengărie,
poznă);
drăcime, s.f. (mulțime de
draci);
drăcoaică, s.f. (diavoliță);
drăcos, adj. (care se ține de
drăcii; neastîmpărat, ștrengar);
drăcovenie, s.f. (drăcie), cu suf.
fals -
ovenie de la
parascovenie;
drăcui, vb. (a invoca
diavolul, a da
dracului);
îndrăci, vb. (a înfuria, a
scoate din sărite).