dar (dáruri),
s.n. –
1. Cadou, donație. –
2. Calitate înnăscută,
fire. –
3. Calitate dobîndită, caracter, condiție. – Megl.
dar. Sl.
darŭ „
donare” (Cihac, II, 90; Conev 58; Candrea), cf. bg., sb.,
rus.
dar. – Der.
darnic, adj. (
generos, mărinimos);
nedarnic, adj. (zgîrcit, avar,
meschin);
dărnicie, s.f. (generozitate, mărinimie);
dărui, vb. (a
dona, a dărui), din sl.
darovati, darujǫ (Cihac, II, 90;
Iordan,
Dift., 137), cf. bg.
darjavam, sb.
darovati;
dăruială, s.f. (dar,
cadou, ofrandă);
dăruitor, s.m. (
persoană care dăruiește). Locuțiunea adv.
în dar a
ajuns să însemne și „în
zadar” (ca sp.
de balde față de
en balde), cf. „în
zadar”.