cutíe (cutíi),
s.f. –
1. Obiect de
lemn, metal etc., în care se
păstrează diferite lucruri. –
2. Etui,
toc,
trusă. –
3. Sertar. –
4. Cufăr,
ladă. –
Cutia milelor, institut național de
binefacere, fundat în 1775 de către domnitorul Alexandru Ipsilanti, condusă din 1793 de
marele vornic de cutie și alimentată de
bunurile persoanelor care au
decedat fără a
lăsa moștenitori, și o treime de la cei care
decedau fără să
lase testament. –
Cutia sătească,
specie de
piață de grîne fundată în
sec. XVIII. –
5. Orfelinat. –
Copil de cutie,
orfan,
copil găsit. – Mr.
cutie, megl.
cutiiă. Tc.
kutu, kuti (Șeineanu, II, 151; Miklosich,
Türk. Elem., I, 338; Berneker 653; Lokotsch 1271; Ronzevalle 139); cf. gr. ϰουτί, bg., sb.
kutija,
alb.
kuti. – Der.
cutier, s.m. (perceptor; negustor ambulant).