cúrte (cúrți),
s.f. –
1. Spațiu împrejmuit pe
lîngă casă,
ogradă. –
2. Împrejmuire,
țarc. –
3. Conac,
casă boierească. –
4. Palat domnesc. –
5. Totalitatea
persoanelor care
alcătuiesc suita domnitorului. –
6. Gardă de
corp,
gardă personală a domnitorului. –
7. (Înv.)
Cer,
rai. –
8. Tribunal,
plen al unei instanței judecătorești. –
9. Omagiu măgulitor, galanterie. – Mr.
curte. Lat. *
cŭrtem, var. populară de la
cǒhortem (Diez, I, 140; Pușcariu 462; Candrea-Dens., 464); cf.
alb.
kurt (Meyer 216), ngr. ϰούρτη, it., sp.,
port.
corte, prov.
cort, fr.
cour). Este dublet al lui
cohortă. Nu se
înțelege de ce
ar trebui să provină, mai
curînd decît din lat., din gr. (Diculescu,
Dacor., III, 436; REW 232) și de ce este un „Balkanwort” (Domaschke 129),
fiind un cuvînt atît de
general și genuin romanic. Sensul 9
traduce fr.
cour. – Der.
curtean, s.m. (slujbaș la
palat;
persoană care
face parte din suita domnitorului);
curteancă, s.f. (doamnă de la
curtea unui domnitor);
curtenesc, adj. (de curte; de curtean);
curteneț, s.m. (Trans., Olt.,
persoană iscusită și activă,
om priceput la toate);
curtenește, adv. (în
felul curtezanilor);
curta, vb. (a
face curte), pe
baza fr.
courtiser;
curteni, vb. (a
intra în slujba
curții, a se introduce la curte; a
face curte, a curta; a
face complimente, a linguși, a tămîia);
curtenitor, adj. (respectuos, politicos);
curtenie, s.f. (slujba la curte; politețe,
respect);
curtezan, s.m., din fr.
courtisan;
curtezană, s.f., din fr.
courtisane;
curtină, s.f., din fr.
courtine;
curtuozie, s.f., din fr.
courtoisie;
încurți, vb. (a se stabili la curte, a
duce viață de curtean), înv. (
sec. XVI).