copíl (-íi),
s.m. –
1. (Înv.)
Bastard,
fiu natural, nelegitim. –
2. Fiu, fiică. –
3. Prunc. –
4. Vlăstar, mlădiță. –
5. Vîrf, sfîrc,
capăt. – Mr.
cochil „
bastard”,
cóchilă „fecioară”, megl.
cópil „
bastard”,
cupiláș „
flăcău”. Origine necunoscută. S-a răspîndit din
rom. în toate celelalte idiomuri balcanice: cf. ngr. ϰόπελος „
bastard”, ngr. ϰοπέλι „
băiat”, ϰοπέλα „
fată”;
alb.
kopilj „
bastard, servitor”,
kopilje „servitoare”; bg.
kópele, kópile, kopelák „
bastard”; sb.
kópile „
bastard”,
kopilan „
flăcău”, v.
rus.
kopelŭ „
bastard”, rut.
kopyl, sl.
kopilŭ „
bastard”, mag.
kópé „
haimana”, în ngr., bg. și sb. cu un
număr de der. locali.
Aceste cuvinte nu se explică prin nici o
limbă cunoscută,
iar răspîndirea
lor geografică nu
permite să
presupunem un
punct de
plecare diferit de
rom.,
limbă în care, pe de altă
parte,
o aton și
l final (
înainte intervocalic) nu
permit căutarea unui etimon în fondul lat. ci, cel
mult, în cel expresiv. Este cuvînt de
uz general (
ALR, I, 181), însă in Bihor a circulat cu sensul de „
bastard”, care este
vechi în celelalte regiuni;
asupra semantismului, cf. Șeineanu,
Semasiol., 200.
Admit proveniența din fondul balcanic anterior
latinei, Miklosich,
Slaw. Elem., 10; Miklosich,
Etym. Wb., 129; Berneker 564; Sandfeld 94;
DAR; cf. Lahovary 325 și Rosetti, II, 115. Încercările făcute pentru a deriva acest cuvînt din lat.
par a fi eșuat (de la
pūpilus, după Laurian și Scriban, de la *
copilis „care servește
paharul”, după Meyer 198). Cuvîntul
rom. a
fost considerat uneori ca der. din ngr. (Cihac, II, 651); din sl. (Philippide,
Principii, 44; Tiktin); din
alb. (Densusianu,
Hlr., 37; Meyer,
Neugr. St., II, 67; Capidan,
Dacor., II, 524; Philippide, II, 708); din
limba gepizilor, din cuvîntul *
kopilo (Diculescu,
Dacor., IV, 1552); sau de la o
rădăcină sl. care provine din indoeurop. *
(s)kap- „a
face” (Mladenov 250); cf. mai
multe amănunte în
DAR. Nici una din
aceste ipoteze nu pare convingătoare, cu atît mai
mult, cu
cît pare evident că în ngr., sl. și
alb. este
vorba de
cuvinte împrumutate, care rămîn
fără explicație,
dacă nu se
admite originea
lor rom. Der.
copilă, s.f. (fiică naturală,
bastardă;
fată, tînără);
copileț, s.m. (
copil;
vlăstar; scăunel cu
trei picioare);
copilandru, s.m. (tînăr,
flăcău);
copilări, vb. (a-și
petrece anii copilăriei; a da în
mintea copiilor);
copilărie, s.f. (perioadă a vieții omenești de la
naștere pînă la adolescență; faptă,
purtare de
copil, naivitate; ramolisment);
copilăros, adj. (ca un
copil);
copilăresc, adj.(al
copilului,
propriu copilului);
copilărește, adv. (în
felul copiilor);
copili, vb. (a
tăia lăstarii sau
crengile care nu
poartă rod, a lăstări);
cópilă, s.f. (acțiunea de lăstări
porumbul);
copilăret (var.
copilărime), s.n. (mulțime de
copii);
copilitură, s.f. (Trans.,
bastard).