comandá (cománd, comandát),
vb. – A ordona, a da un
ordin. – Var. (Trans.)
comînda, (înv.),
comenda, comend(ăl)ui, comandarisi. Fr.
commander. – Der.
comandă, s.f. (acțiunea de a
comanda, poruncă,
ordin; însărcinare;
Banat, primărie; Bucov., prostituată), din germ.
Kommando,
înainte de
pol.
komenda (
sec. XVIII);
comenduială, s.f. (
ordin),
sec. XVIII;
comenduire, s.f. (
comandă);
comandant (var. înv.
comendant), s.m. (
șef militar), din fr.
commandant, și
înainte din
pol.,
rus.
komendant,
sec. XVII;
comîndaș (var.
comanduitor), s.m. (comandant,
șef),
sec. XVIII;
comandor, s.m. (
grad de
ofițer în aviație și
marină corespunzător
gradului de
colonel din armata terestră);
comandament, s.n. (
comandă, poruncă;
ordin de executare), din fr.
commandement;
comandatură, s.f. (
post de
comandă, în organizarea
germană de ocupație), din germ.
Kommandatur;
comandorie, s.f., din fr.
commanderie;
comandir, s.m. (înv., comandant), din
rus.
komandir. Cf. dubletul
comînda.