cojóc (cojoáce),
s.n. –
1. Haină, vestă
tipică din
blană de
miel sau
berbec, cu
părul pe dinăuntru,
piele tăbăcită tăiată în
formă de
cazacă, avînd mîneci. –
2. (Arg.)
Miel. – Var.
cojoacă. – Mr., megl.
cojoc, megl.
cojuc. Sl.
kožuchŭ, de la
koža „
piele,” cf.
coaje (Miklosich,
Lexicon, 296; Cihac, II, 65; Conev 83); cf. bg., sb. rut.,
rus.
kožuch. Pentru folosirea
acestui cuvînt în argou, cf. M. L. Wagner,
BF, X, 153. Var. este un sing. analogic, pe
baza pl. – Der.
cojocar, s.m. (
persoană care confecționează
cojoace);
cojocăreasă (var.
cojocăriță), s.f. (
soție de cojocar);
cojocăresc, adj. (de cojocar);
cojocărie, s.f. (
meseria cojocarului; atelier unde se
lucrează cojoace;
prăvălia unde se vînd
cojoace);
cojocări, vb. (a
lucra într-o cojocărie; a
bate, a ciomăgi). Din
rom. pare a proveni mag.
kozsók (Candrea,
Elemente, 403; Edelspacher 17), în
timp ce se consideră că ngr. ϰοζόϰα provine
direct din sl. (Meyer,
Neugr. St., II, 32),
chiar dacă fără prea multă siguranță.