coáce (cóc, cópt),
vb. –
1. A
supune un aliment la acțiunea
căldurii. –
2. A găti înăbușit. –
3. A
fierbe puțin. –
4. A
opări, a pîrli. –
5. A
arde, a prelucra prin
foc (
cărămizi,
porțelan etc.). –
6. Despre
fructe și
plante, a
ajunge la maturitate. –
7. Despre inflamații, a
face puroi. –
8. A
deveni matur,
chibzuit. –
9. A
albi lîna cu
cenușă. –
10. A
urzi, a pune la
cale, mai
ales planuri de răzbunare. –
11. Despre
lemn, a se
încinge. – Mr., megl.
coc, cops, istr.
coc. Lat.
cŏcĕre,
forma populară de la
cŏquĕre (Pușcariu 390; Candrea-Dens., 370; REW 2212;
DAR), cf. it.
cu(o)cere, prov.,
port.
cozer, fr.
cuire, sp.
cocer. Sensul „a
ajunge la maturitate”
apare în unele
dialecte it., cf. calabr.
cottu „matur”. – Der.
cocător, s.m. (
ajutor de brutar);
cocător, s.n. (
cuptor pentru
copt pîine de
casă);
copt, s.n. (maturitate; acțiunea de a
coace);
cocăt, s.n. (
zăduf, dogoare);
cocări, vb. (a
coace);
cocărit, s.n. (
dijmă de
porumb);
răscoace (var. înv.
scoace), vb. (a
arde, a
face puroi, o inflamație), format cu pref.
răs- (după Candrea-Dens., 372-3, din lat. *
excocere și *
re-excocere);
răscopt, adj. (Arg.,
ramolit, decrepit);
necopt, (
crud,
verde; imatur). Cf.
coptură, cuptor.