clópot (clópote),
s.n. –
1. Obiect metalic în
formă de
pară prevăzut cu o
limbă mobilă care
produce sunete caracteristice. –
2. Bătaie de
clopot, dangăt. –
3. Clopoței,
talangă. –
4. În expresia
a trage clopotele: a
bate clopotul; a
bate toba, a trîmbița; Arg., a curta o
femeie, a-i
face complimente. –
5. Varietate de campanule, Campanula carpatica, Campanula rapunculoides. – Mr.
cloput. Sl.
klopotŭ „
zgomot”, de la
klepati „a
bate, a
trage”, cf.
clipi (Miklosich,
Slaw Elem., 25; Miklosich,
Lexicon, 288; Cihac, II, 64; Conev 57). Sensul de „
clopot” nu este
cert pentru sl.,
dar cf. bg.
klopot „
clopot”, sb.
klepet „sunet de
talangă”, sb.
klepetuša „
talangă”. Der.
clopoțel, s.m. (
talangă;
clopot mic; diverse
plante din
familia campanulaceelor, Campanula glomerata, Campanula medium, Campanula rapunculus, Campanula patula, Campanula alpina, etc.);
clopotar, s.m. (
persoană care
trage clopotele la
biserică;
persoană care
sună din clopoțel;
berbec blînd; indiscret);
clopotărie, s.f. (atelierul clopotarului);
clopoți (var.
clopoti), vb. (a
trage clopotul; a
bate clopotul; a divulga, a trîmbița);
clopotniță, s.f. (
turn de
biserică în care sînt instalate
clopotele). Din
rom. pare a proveni sb.
klopotar „
miel blînd”.