cîrpí (cârpésc, cârpít),
vb. – A pălmui, a
bate, a
lovi. Lat. *
colapῑre, din gr. ϰολαπίζω.
Familia lui
colaphus,
bine reprezentată în
limbile romanice, a dispărut din
rom. (cf. REW 2034); această
pierdere „importantă” după Pușcariu,
Lr., 259,
ajunge totală, dată
fiind confuzia
acestui unic rezultat
rom., cu
a cîrpi „a petici”; cf. calabr.
curpire „a
bate, a
lovi”, it.
colpire. DAR explică acest cuvînt
rom. prin asemănarea cu acțiunea de a
astupa găurile dintr-un
perete prin
mortarul care se
lipește, cînd este
aruncat cu
putere. Asemănarea cu țig.
kuripen „a
lupta” ‹ sp.
curar „a
lipi” (Claveria 241) pare întîmplătoare.