ciolán (cioláne),
s.n. –
1. Os; se
spune în special despre
oasele lungi ale membrelor. –
2. La
roata de
car,
obadă. –
3. (Arg.)
Zar. Sl.
članŭ „membru” (Cihac, II, 55;
DAR), de unde
rus.
člen „membru”, care de
asemenea a circulat în
rom., în
prima parte a
sec. XIX,
cilen, s.m. (membru al unui tribunal). – Der.
ciodolan (var.
șodolan), s.n. (
os lung);
ciolănos, adj. (slăbănog). Aceleiași
rădăcini par a-i aparține
ciolhă, s.f. (trunchi găunos;
organ genital al
iepei), și
cioloagă, s.f. (mîrțoagă), cuvînt care pare contaminat cu
mîrțoagă.
Cioloboc, s.n. (
labă de
porc), explicat de Drăganu,
Dacor, II, 900,
drept combinație
între ciolan,
labă, și suf. -
oc, este un cuvînt obscur, probabil
legat de
cioloboacă, s.f. (reziduu, rest), care nu se explică prin intermediul etimonului anterior, și
ciolobot, s.m. (
plantă, Centaurea spinulosa).