chip (chípuri),
s.n. –
1. Imagine, reprezentare plastică (
odinioară a oricărui
obiect, în
prezent a unei
persoane). –
2. Aspect,
față,
figură, fizionomie. –
3. Imagine,
simbol, reprezentare. –
4. Gest, apucătură. –
5. Manieră,
mod, metodă. –
6. Mijloc, modalitate, posibilitate. –
7. (Adv.)
Vorba vine,
cică (cu această folosire se
preferă modern pl. articulat). Mag.
kép „imagine” (Cihac, II, 489;
DAR; Gáldi,
Dict., 87), de unde și sb., slov.
kip (Berneker 504; cf. Miklosich,
Fremdw., 98). – Der.
chipeș, adj. (arătos,
frumos), din mag.
képes „capabil; figurat”;
chipos, adj. (arătos,
frumos la chip);
închipa, vb. (a reprezenta; a
alcătui);
închipui (var., înv.
chipui), vb. (a reprezenta; a
crea; a construi, a
fabrica; a
aduna; a imita; a imagina; a
făuri, a
concepe; a
născoci, a inventa; refl., a fi vanitos, a se mîndri);
închipuitor, adj. (înv., reprezentant);
închipuință, s.f. (înv., personificare, reprezentare);
închipuire, s.f. (imagine, reprezentare; aspect, gest; imaginație, fantezie, ficțiune, invenție;
himeră;
ipoteză; simulacru);
neînchipuit, adj. (neimaginabil);
închipu(r)lui, vb. (a repara, a
fabrica, a construi), din mag.
képelni, în
parte contaminat cu pl.
chipurile (
DAR).