chéie (chéi),
s.f. –
1. Obiect de metal care servește la încuierea sau deschiderea unei
broaște. –
2. Robinet. –
3. Cuvînt șablon. –
4. Deschizător de conserve. –
5. Croșetă (pentru
încheiat nasturii). –
6. Acordor,
persoană care se ocupă cu acordarea unor instrumente muzicale. –
7. La instrumentele muzicale de vînt, valvulă. –
8. Piatră situată în
punctul cel mai
înalt al unei bolți. –
9. Explicație, dezlegare. –
10. Bază,
piatră unghiulară. –
11. Dantelă. –
12. (Pl.) Defileu,
vale îngustă între doi pereți înalți, trecătoare. – Mr.
cl’aie, megl.
cl’eili. Lat.
clavem (Pușcariu 352; Candrea-Dens., 324; REW 1981;
DAR); cf. it.
chiave (lec.
chié), prov., cat.
clau, fr.
clé, sp.
llave,
port.
chave. Pentru accepția „defileu”, cf. sard.
keia, care pare totuși de origine preromană (cf. Wagner 294) pe
lîngă faptul că există o anomalie în fonetismul său (lat.
cl ar fi
dat cr în sard.); der. din gr. ϰεία, propusă de Atzori 95, nu pare posibilă pentru
rom. – Der.
cheiță, s.f. (
cheie mică;
dantelă;
obiect care
prinde);
cheier, s.m. (fabricant de chei; portchei), pe care Candrea-Dens., 325,
îl derivă de la
alt.
clavārius, și
Pascu,
Beiträge, 15, de la *
claviarius. Cf.
cheotoare, încheia, descheia.