cer (céruri),
s.n. –
1. Spațiu cosmic, în care se
află aștrii. –
2. Palatul gurii. –
3. Baldachin la
pat. – Mr., megl.
șer, istr.
cer. Lat.
caelum (Pușcariu 335; Candrea-Dens., 305; REW 1466;
DAR); cf.
alb.
kjelj, it., sp.
cielo, prov., cat.,
cel, fr.
ciel,
port.
ceo. – Der.
ceresc, adj. (celst, divin). Din
rom. provine țig.
čero (Miklosich,
Zig., 189),
čeroros (cf. Wlislocki 79), ultima
formă pe
baza pl.
ceruri.