cásă (cáse),
s.f. –
1. Locuință. –
2. Cămin,
familie. –
3. Pereche căsătorită,
familie. –
4. Descendență, stirpe,
familie nobilă, dinastie. –
5. Încăpere,
odaie. –
6. Reședință, sediu. –
7. Birou, centru. –
8. Mobilier casnic,
obiectele din
casă. –
9. Placentă.
10. Cabină,
gheretă. – Mr., megl.
casă, istr.
cǫse. Lat.
casa (Diez, I, 115; Diez,
Gramm., I, 32; Pușcariu 302; Candrea-Dens., 179; REW 1728;
DAR); cf. it., prov., cat., sp.,
port.
casa. – Der.
căsar, s.m. (
cap de
familie), pe care Candrea-Dens., 280 și REW 1750
îl derivă
direct din lat.
casarius;
căsaș, s.m. (
cap de
familie,
bărbat căsătorit;
rudă);
căsător, s.m. (
cap de
familie), format de la un vb. dispărut, reprezentant al lat. *
casare (Pușcariu 305;
DAR);
căsătoresc, adj. (conjugal, matrimonial);
căsători, vb. (a (se)
uni prin căsătorie), pentru semantismul
căruia cf. it.
accasare, sp.
casar, și observațiile lui Bogrea,
Dacor., III, 413;
căsătorie, s.f. (unuiune legală pentru întemeierea unei
familii);
necăsătorit, adj. (
burlac);
căsean, adj. (familiar);
acasă, adv. (în
casa proprie), care
poate fi formație
rom. sau reprezentant al lat.
ad casam, cf. it.
a casa;
cășiță (var.
căsiță), s.f. (căsuță, alveolă;
pilă de
pod, formată dintr-o căsuță de
bețe cu umplutură de
pietre;
sertar), în legătură cu der. de la
casă DAR își exprimă îndoiala, deoarece i se pare inexplicabil rezultatul
ș, care
apare la
alți der., cf.
cașnică, cășuță;
chișița, s.f. (
colivie,
cușcă), pare a fi var. asimilată a cuvîntului anterior;
casnic, adj. (conjugal, matrimonial);
cașnică, s.f. (Arg., concubină,
ibovnică);
căsnicesc, adj. (conjugal);
căsuță (var.
cășuță), s.f. (
dim. al lui
casă);
căsoaie, s.f. (augmentativ al lui
casă;
pivniță,
cămară și bucătărie la
casele de la
țară; lucarnă, luminator;
pilă de
pod). Rut.
kašicja „
pilă de
pod”, pe care
DAR îl dă ca etimon al
rom.
cășiță, este mai
curînd der. al
rom.