capéte (-ți),
s.m. –
Vas,
strachină. – Var.
căpeț, s.n.;
căpcea, capcea, s.f. Ngr. ϰαπέτις „
măsură pentru
produse solide” (Diculescu,
Elementele, 467), probabil introdus într-o
epocă mai
puțin tîrzie decît
presupunea Diculescu. Ultima var. un dim., cu confuzia
între ți și
ci la finală. După Densusianu,
Hațeg, 61,
căpcea ar veni de la tc.
kepce; însă
aria sa de răspîndire (Trans. de
Sud-
Vest) nu se potrivește cu această
ipoteză; același
autor a propus mai tîrziu (
GS, VI, 363) un lat. *
capicella.