bunătáte (bunătắți),
s.f. –
1. Însușirea de a fi
bun. –
2. Blîndețe, dulceață. –
3. Serviciu,
favoare. –
4. Calitate
bună,
valoare. –
5. Bunuri,
bogății, averi. –
6. (Pl.) Mîncare sau băutură
foarte bună. – Mr.
bunătate, megl.
bunătati. Lat.
bŏnĭtātem (Pușcariu 238; REW 1206; Candrea-Dens., 196;
DAR); cf. it.
bontá, prov.
bontat, fr.
bonté, sp.
bondad, port.
bondade. – Der.
îmbunătăți, vb. ( a
face ca ceva să
devină mai
bun).