buf (-fi),
s.m. – Bufniță. – Var.
bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl.
buf. Lat.
būfus, de la
būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352;
Pascu, I, 54); cf. it.
gufo, sp.
buho,
port.
bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se
formele contaminate cu
cuvinte mai
mult sau mai
puțin asemănătoare din alte
limbi,
cum sînt bg.
buchu(l), mag.
buhu (›
buhă), ngr. μποῦφος,
pol.
puhacz (›
puhaci),
poate și cu creațiile expresive bazate pe interj.
buf.