brîu (-îie),
s.n. –
1. Cingătoare. –
2. Ornament,
friză, mulură. –
3. Talie,
mijloc. –
4. Dans tipic, în care cei care dansează se țin de
talie. – Var. a pl.
brîuri și (înv.)
brîne, brîni. Mr.
brîn, bărnu, megl.
brǫn. Lat.
brandeum „pînză de in” și „
bandă, cingătoare” pare a se fi contaminat cu lat.
pannus „pînză”, pînă s-a
confundat complet cu
formele contaminate *
bran(e)um „
bandă, cingătoare” și
pandea „pînză”; cf. Niermeyer 104, unde se menționează
prandeum. Din
cea dintîi din
aceste forme a rezultat
rom.
brîu,
alb.
bres, brez „cingătoare” (
alb.
mbren „a
încinge”), și din a
doua rom.
pînză. Atît
alb.
cît și
rom.
presupun prototipul nazalizat (Rosetti, II, 111), de
tipul *
brenu- sau *
branu-, care este considerat în
mod tradițional de origine autohtonă (Miklosich,
Slaw.Elem., 9; Philippide, II, 701). Nu pare posibilă der. cuvîntului
rom. pe
baza alb., propusă de Meyer 46 și Skok,
Arch. Rom., VIII, 150; după Skok,
Z. für Ortsnamenforschung, I, 89, cuvîntul
alb. conține un suf. diminutival. Etimonul *
brenum (Rosetti,
Rhotacisme, 35), nu este
clar. Cf. și
brînză, pînză. Pierderea lui
n (
păstrat în pl.
brîne și în der.) se
repetă în condiții identice în
grîu și
frîu, și este
greu de explicat, cf.
grîu. Der.
brînă, s.f. (
friză), sing. analogic format pe
baza pl.,
brînar, s.m. (frînghier);
brîier, s.n. (
tipar pentru muluri);
brîneț (var.
bîrneață, bîrniță), s.n. (
curea; cingătoare; fîșie);
brînișor, s.n. (
curea;
cordon);
bîrnaș (var.
bărnaș, bărnaci), s.n. (
șiret);
desbîrna, vb. (a descinge). Din
rom. provine mag.
bernice (Edelspacher 10).