bíci (bíce),
s.n. –
1. Obiect din împletitură de
curele cu care se
lovesc sau
îndeamnă animalele să
meargă. –
2. Lovitură dată cu acest
obiect. Sl.
bičĭ de la
biti „a
lovi” (Miklosich,
Lexicon, 22;
Slaw. Elem., 14; Cihac; Berneker 56); cf. bg.
bičŭ, sb., cr.,
ceh.,
rus.
bič,
pol.
bicz. Cf. și
băț. Der.
biciui, vb. (a
bate cu biciul);
biciuială, s.f. (
bătaie cu biciul, flagelare);
biciuitor, adj. (care biciuiește);
biciușcă, s.f. (
bici). Din
rom. provine
săs.
bitsch. Ngr. βίτσα și
alb.
bisk se
trag direct din sl. (cf. G. Meyer, 34).