béci (béciuri),
s.n. – Subsol,
pivniță. Probabil din cuman.
beč „fortificat” (
DAR, Pușcariu,
Lr., 315), cuvînt oriental care s-a
păstrat și în
numele vechi al Vienei, tc.
beç ›
rom.
Beci (cf. Șeineanu, II, 42). Der.
becer, s.m. (
șef peste bucătăriile domnești, dregător al
curții care, începînd cu
sec. XVIII, exercita efectiv funcția
stolnicului);
becerie, s.f. (bucătărie domnească).
Numele de
becer (cf.
pivnicer) se explică prin întrebuințarea dată în
mod tradițional
pivnițelor drept cămară. Totuși,
DAR dă originea sa ca necunoscută, și se gîndește numai la o posibilă legătură cu germ.
Zucker-bäcker. Nu este
sigur, pe de altă
parte, că
becer înseamnă, „plăcintar”,
cum greșit afirmă
DAR și Candrea; cf. Odobescu:
becerul,
adică bucătarul domnesc. Scriban propune ca etimon sb.
pečar „brutar”.