bací (bací),
s.m. –
1. Cioban care
conduce o stînă. –
2. Formulă de reverență cu care se adresează
persoanelor în vîrstă sau de un
nivel superior. –
3. La
jocul de
arșice,
copilul care
aruncă primul. – Mr.
baci, bagi, megl.
baci. Origine necunoscută. Opinia predominantă este că
avem a
face cu un cuvînt de proveniență orientală,
dar anterior contactului cu
turcii (ceea ce pare a se adeveri prin
prezența sa în
dialecte, și de
asemenea prin apariția sa constantă, ca
nume de
persoană, din
sec. XIII; cf. Hasdeu 2296).
Ar fi, prin urmare, cuvînt cuman sau turanic (
DAR), sau derivat de la iranianul
bac (Densusianu,
GS, IV, 149). Evident, este dificil de
combătut fundamentele
acestor opinii, atîta
vreme cît nu se
poate indica, pe de o
parte, etimonul turanic exact, sau, pe de altă
parte,
calea de
pătrundere a cuvîntului iranian.
Cert este că
termenul se
află în toate
limbile balcanice slave care înconjoară teritoriul
rom. (bg.
bač, sb.
bač(a), slov.,
ceh.
bača, mag.
bacs(i), bacsó, pol.
bacza, ca și ngr. μπάσσιοσ,
alb.
bats. Însăși
aria de răspîndire a cuvîntului pare a
indica proveniența sa
rom.,
căci numai
rom. a
fost direct legată de toate
limbile menționate mai
sus, și
faptul că acest cuvînt nu se explică prin
mijloacele proprii nici uneia din
aceste limbi. Totuși, nu este posibil să-l explicăm, pînă în
prezent, numai prin intermediul
rom. În ce ne
privește, și
dat fiind că în orice
caz ne
aflăm pe
terenul fragil al conjecturilor, nu excludem posibilitatea de a se fi conservat în
baci un cuvînt autohton,
poate cel care
corespunde lat.
pater și posibil același care s-a
păstrat în
bade. Originea dacică a cuvîntului
fusese postulată
încă de Hasdeu,
Columna lui Traian, 1874, 104. – Celelalte explicații
vechi par prea puțin plauzibile. După Miklosich,
ar fi
vorba de un
termen sl. care trebuie
pus în legătură cu
bašta „
tată” (
Slaw. Elem., 14) și cu
baština „moștenire” (
Lexicon, 12),
ipoteză greu de susținut, datorită dificultăților fonetice. Șeineanu, II, 42, propunea ca etimon tc.
baș „
șef”, care la rîndul lui nu
poate fi posibil nici din
punct de
vedere istoric, nici fonetic. Gáldi,
Dict., 103, propune mag. ca
izvor al
rom.,
poate pe
baza hazardatei despărțiri pe care o
face DAR la sensul 2 al cuvîntului
baci, considerat
acolo ca diferit de 1 și derivat din mag. – Pentru proveniența
rom. a bg.
bač, bačjo, bačija, cf. Candrea,
Elemente, 401 și Berneker 37; și din ngr. μπάσσιοσ, cf. G. Meyer,
Neugr. St., II, 76. Rosetti, II, 109,
indică numai identitatea
rom. cu
alb. Der.
băcie, s.f. (cășărie; ocupația
baciului);
băcioi, s.m. (baci);
băcit, s.n. (
dijmă care se
plătește baciului);
băciță, s.f. (
nevasta baciului;
femeie care
conduce o stînă);
băciui, vb. (a
prepara brînză; a
face pe
baciul; a
munci într-o
doară, a
trage chiulul; a
conduce).