apriát
adv. –
Limpede,
clar, lămurit. Origine necunoscută. Sensul este cel al lat.
aperte. Nu
apare în texte anterioare sfîrșitului
sec. XVIII, și
DAR pare a-l considera creație artificială a
școlii latiniste, în acest
caz nu este
clar pe
baza cărui model s-a format. S-a
adus în discuție it.
aprire, cu suf.
-at de la
curat,
adevărat (
Iordan,
Arhiva, XXX, 221; REW 515; Scriban); este însă
greu de
crezut că latiniștii
ardeleni care
erau buni cunoscători ai it.,
ar fi format un
part.
apriat de la un vb. al
cărui part. it. este
aperto, și care
corespunde rom.
descoperit. Körting 723 se gîndea la lat. *
apertatus,
fiind combătut de Densusianu,
Rom., XXXIII, 274. Mai
curînd amintește de it.
pria, lat.
prius „
înainte”; însă der. nu este
clară. Löwe 25 propunea bg.
na priat,
dar cuvîntul nu ne este
cunoscut. Totuși, originea sl. nu trebuie înlăturată.